Misiuni economice organizate de C.C.I.A. Timișoara [1]
Direcția de relații economice din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara și-a propus și pentru 2004 un bogat program de misiuni economice în străinătate.
Astfel, pentru ianuarie sau februarie se dorește o misiune de informare și documentare în S.U.A., la New York. În februarie sunt posibile două acțiuni și anume una la Belgrad, în Serbia, ocazionată de semnarea convenției de colaborare dintre Camera de Comerț și Industrie a Serbiei și C.C.I.A.T., și una în Ungaria, la Budapesta, cu prilejul expoziției „Ukba“ (cofetărie-patiserie). Luna martie va fi un bun prilej pentru agenții economici interesați de o deplasare la Cairo, în Egipt, pentru vizitarea unui târg general. Aprilie înseamnă nu mai puțin de cinci misiuni economice: la Novi Sad sau Belgrad (târg de construcții), Budapesta (târgul „Construma“), Karlsruhe - Germania (târg de mașini și utilaje second hand), Eindhoven – Olanda. În mai vor fi patru misiuni: Novi Sad (târg de agricultură), Verona – Italia (târg de cofetărie și patiserie), Bologna – Italia (târg de transporturi și logistică), Szeged – Ungaria. Semestrul I se va termina cu misiunile economice din iunie: Pecs – Ungaria (târg de textile) și Lausanne – Elveția (târg de textile și confecții).
Autor
:
Daniel HOGNOGI
Data publicării: 30 Dec 2003 - 08:45
| |
|